fbpx

#Recicleta

Recicleta este o întreprindere socială care oferă servicii de colectare hârtie, carton, PET și doze de aluminiu pentru reciclare.

Zona recicleta

Reciclarea Dozelor de Aluminiu

Reciclarea este esențială pentru o dezvoltare durabilă, sustenabilă. Ea permite resurselor naturale să fie salvate și cantității de deșeuri să fie redusă. De aceea, se recomandă ca în procesul de cumpărare să ne gândim mai întâi cum să consumăm cât mai puține produse, resurse, cum să le refolosim după ce nu mai avem nevoie de ele și abia apoi să le reciclăm.

Aluminiul

Aluminiul este un material cu multe utilizări: este ușor, durabil, versatil și, mai ales, este foarte ușor de reciclat – se topește și se transformă într-un nou produs. Acesta poate fi reciclat fără a pierde din calitate, este reciclabil 100% și poate fi revalorificat la nesfârșit. Se estimează că în doar 6 săptămâni, o doză pe care o duci acum la reciclat va trece prin tot procesul de reciclare și se va reîntoarce pe raftul magazinului.

RECICLARE

Un motiv important pentru care ar trebuie să reciclăm: se economisește 90% din energia necesară producției, dacă refolosim aluminiul în procesul de producție în locul materiilor prime. Așadar, dozele folosite din aluminiu sunt o resursă importantă care este extrem de valoroasă. Industria de aluminiu are tot interesul de a promova reciclarea de aluminiu ca parte din strategia industrială. Eextragerea aluminiului din minereu este un proces complicat, costisitor și care consumă cantități enorme de energie electrică, comparativ cu utilizarea materialului reciclat.

Reciclând 1 tonă de aluminiu, nu se mai emit în atmosferă 9 tone de CO2. Adică, o cantitate echivalentă cu a conduce 40.000 km cu mașina.

Românii au două posibilități de a depozita corect deșeurile din aluminiu. Ei pot fie sa le ducă gratuit la containerul galben de pe platformele pentru colectarea selectivă, fie le pot preda unor centre de reciclare în schimbul unei anumite sume de bani. Înainte de a duce dozele la reciclare ar trebui golite de conținut și ar trebui compactate/turtite, astfel ocupă mai puțin spațiu și nu se mai transportă aer, ci resura în sine.

Îți prezentăm aici și un clip care explică foarte avantajele și etapele reciclării dozelor de alumiuniu!

Surse:
FreeImages.com/Berkeley Robinson
http://www.alupro.org.uk/sectors/consumers/why-recycle-aluminium/

Comments

Post a Comment